Corecţie riduri

O data cu înanitarea în vârstă apar şanţurile fine şi ridurile, deoarece pielea îşi pierde din elasticitate şi flexibilitate. Apariţia ridurilor are un impact major asupra expresivităţii faciale, ele ne fac să  arătăm mai obosite, supărate sau mai bătrâne decât suntem în realitate. În plus şanţurile fine sunt asociate cu emoţii negative pe care încercăm cu toţii să le evităm.

Există riduri dinamice, adică riduri care se datorează hiperactivităţii musculare şi care apar în timp ce vorbim, zâmbim, ne încruntăm etc. Iniţial aceste riduri se văd doar în timpul contracţiei musculare în repaus ele fiind absente, dar cu timpul ele pot deveni permenente, statice. Ridurile statice se datorează lipsei de volum a ţesuturilor subiacente, alterarea fibrelor elastice şi de colagen. Ele sunt permanente şi se accentuează cu timpul.

Pentru corecţia ridurilor, atât dinamice cât şi statice e disponibilă o serie de preparate ce pot fi combinate pentru un rezultat optim.

 

Toxina botulinică

Pentru corecţia ridurilor dinamice se foloseşte toxina botulinică, substanţă care are capacitatea de a relaxa muşchii hiperactivi şi, mai mult, de a împiedica contracţia acestora. Injectarea toxinei botulinice la nivelul ridurilor dinamice poate atât preveni transformarea ridurilor dinamice în riduri statice, cât şi îmbunătăţi remarcabil aspectul ridurilor statice existente. Rezultatele sunt evidente după câteva săptămâni, cu modificarea expresivităţii faciale. Astfel, faţa este mai relaxată, are un aspect întinerit,  ridurile fiind netezite.

Procedura durează aproximativ 15 minute, timp în care medicul vă va cere să schiţaţi anumite expresii faciale pentru a vedea tiparul după care se contractă muşchii dumneavoastră faciali.

Produsul se va injecta  în muşchiul corespunzător, utilizând un ac foarte subţire. Anestezia locală nu este necesară, procedura nefiind dureroasă.

Dupa 5 zile rezultatule devin evidente, efectul maxim instalându-se în două – trei săptămâni de la injectare şi se menţine aproximativ 6 luni, repetarea tratamentului ducând la o remanenţă crescută progresiv între administrări.

Efectele secundare, dacă apar, sunt temporare şi se manifestă în primele zile de la injectare: durere locală, umflare sau învineţire la locul injectării.

După tratament se va evita duşul fierbinte sau exerciţiile fizice, masajul, expunerea excesivă la soare.

 

Pentru  corecţia ridurilor statice se folosesc substanţe cu efect de umplere, care în funcţie de remanenţa în timp pot fi temporare, semipermanente sau permanente. Acidul hialuronic este cel mai frecvent utilizat pentru corecţia ridurilor sau a pierderii de volum. Este o substanţă biodegradabilă, naturală şi hipoalergenică. Efectul durează circa 12 luni; deseori, pentru un efect mai prelungit, se administrează, in prealabil, toxina botulinică ( valabil în cazul ridurilor din jumătatea superioară a feţei).

 

Înaintea procedurii este necesară consultaţia medicului pentru a vă afla istoricul medical, eventualele afecţiuni asociate, alergii sau tratamente efectuate. De exemplu se va recomanda evitarea tratamentului cu aspirină sau alte medicamente antiinflamatorii nesteroidiene pentru o perioadă de cateva zile înainte de injectare, ceea ce va reduce riscul de învineţire şi de sângerare la locul injectării.

În primele 24 de ore de după tratament va fi evitată expunerea excesivă la soare sau caldură, exerciţiile solicitante, precum şi băuturile alcoolice pentru a reduce la minim riscurile de înroşire temporară, umflare sau mâncărime. Timpul de recuperare este minim, întoarcerea la activităţile zilnice fiind posibilă imediat.

Anestezia:
Folosirea tehnicilor speciale şi a celor mai subţiri ace permite efectuarea acestui tratament fără anestezie.Totuşi, în zone de injectare sensibile, se poate folosi anestezia locală.

Durata tratamentului:

Procedura propriu-zisă durează între 15 şi 30 minute, fiind posibilă prelungirea în cazul în care se doreşte anestezie.

 

Perioada de recuperare:

Puteţi să vă întoarceţi la activitatea zilnică imediat după tratament.

 

Reacţii adverse:

Rar apar mici echimoze (vânătăi), care pot fi prevenite prin: evitarea injectării în perioada menstruală, consum de vitamina E sau aspirină.

 

 

Portal Romanesc SEO monitor Industrial e-saloane.ro - Portal de frumusete eLinks.ro